100 de milioane de dolari au dispărut din Irak
Responsabili ai fostei Autoritati Provizorii din Irak (CPA), care s-a aflat la conducerea tarii din 2003 si pana in iunie 2004, nu pot justifica absenta a 100 de milioane de dolari dintr-un fond destinat reconstructiei Irakului, potrivit unui raport de audit publicat in SUA. Inspectorul general american insarcinat cu monitorizarea reconstructiei irakiene a declarat ca a depistat "indicii ale unei posibile fraude", pe care le-a transmis justitiei, pentru deschiderea unei anchete. La 31 martie, revista "Time" a afirmat ca CPA a pierdut urma a aproape noua miliarde de dolari destinate reconstructiei tarii.