19 ani de la tragedia Cernobîl
27 aprilie 2005 Cernobîl, Ucraina — 19 ani de la cel mai grav accident nuclear din secolul douăzeci.
În 26 aprilie 1986 în fosta Uniune Sovietică, două explozii au zguduit reactorul numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. Incendiul a durat zece zile și au fost răspândite cantități imposibil de calculat de substanțe radioactive în atmosferă.
În jur de două zeci și cinci de mii de oameni au murit doar încercând să stingă incendiul. Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranță. Pentru ca acesta să poată avea loc, echipa tehnică a deconectat sistemele de siguranță. Lucrurile au scăpat însă de sub control. S-a produs o explozie violentă. Scutul superior al clădirii, o construcție care cântărea 1.000 de tone, a fost pulverizat. Învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate in atmosfera. 31 de oameni au murit pe loc. Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul douăzeci au lovit însă mii de oameni.