Autoritățile de la Bruxelles vor monitoriza regimul fără vize pentru Muntenegru, Macedonia și Serbia


19 noiembrie 2010 Bruxelles, Belgia — Preocupată de creșterea numărului emigranților, în majoritate rromi, care solicită azil în UE, Comisia Europeană (EC) a decis să instituie un sistem de monitorizare pentru Serbia, Macedonia și Muntenegru. Plângerile au fost exprimate de Belgia – unde aproape 200 de rromi din Macedonia au solicitat luna trecută azil – precum și de Germania și Suedia.

"Mecanismul de supraveghere introduce măsuri pentru consultări de urgență, astfel încât UE și statele sale membre, în cooperare cu autoritățile din țările respective, să poată reacționa cât mai eficient în fața dificultăților specifice ce pot apărea", a explicat Consiliul UE într-o declarație.

CE ar putea propune suspendarea regimului fără vize dacă situația se înrăutățește și va raporta periodic Consiliului UE și Parlamentului European cu privire la această chestiune.

Potrivit analistului Mersel Biljalji, Macedonia nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate odată cu liberalizarea vizelor cu 11 luni în urmă.

"În ciuda tuturor avertismentelor ... instituțiile macedonene nu au luat lucrurile în serios pentru prevenirea acestor situații. Aceasta a alarmat autoritățile UE, făcând ca regimul călătoriilor în statele membre ale UE să fie mai strict și, practic, să plătească cetățenii nevinovați", a spus acesta.

Ministrul de interne, Gordana Jankulovska, respinge această afirmație. Ea a spus că ministerul pe care îl conduce a folosit campaniile publice chiar de la instituirea liberalizării vizelor pentru a instrui cetățenii cu privire la obligațiile și privilegiile pe care le au.

"Ministerul și alte instituții au prelucrat deja o serie de reclamații împotriva unor agenții de turism care au manipulat cetățenii promițându-le azil în anumite țări", a declarat Jankulovska.

Premierul belgian Yves Letrem și Secretarul belgian de Stat pentru Emigrație, Melchior Vatele, au efectuat o vizită în Macedonia pentru a explica că nici o țară din UE nu va acorda azil economic și că toți solicitanții de azil vor fi trimiși înapoi, fără compensații bănești.

Doar câțiva dintre cei 200 de solicitanți de azil din cartierul Shuto Orizari din Skopie, predominant rromi, au dorit să discute cu publicația SETimes.

Un locuitor a explicat, sub condiția anonimatului, că pregătirile inițiale pentru călătorie au fost făcute printr-o "agenție de aici din oraș, iar după ce aceasta a fost închisă, canalul funcționează și azi".

În rândul rromilor s-a răspândit vestea că ar putea primi compensații bănești din partea UE pentru timpul petrecut în așteptarea unei decizii privitoare la solicitărilor lor de azil, a spus acesta. Fostul ministru al afacerilor, Slobodan Casule, a declarat publicației SETimes că problema nu se referă la numărul solicitanților de azil, pentru că acesta este minuscul, ci la anumite țări care fac abuz de această situație.

"Există elemente de xenofobie și șovinism în unele țări europene și de aceea eu nu accept acuzația că Macedonia nu face destul pentru a-i educa pe rromi. Ei nu sunt doriți în Europa și nu sunt acceptați acolo – uitați-vă numai ce s-a întâmplat în Franța".

Această chestiune este folosită pe plan intern de presa locală pentru a presa guvernele, a afirmat acesta.

"Autoritățile de la Bruxelles au decis recent să liberalizeze regimul vizelor pentru Albania și Bosnia. Albanezii sunt probabil cel mai migrator popor din regiune și cu toate acestea au obținut regimul fără vize fără a fi menționat în presa [macedoneană]", a spus Casule.

Sursă