Bucureștiul își modernizează rețeaua electrică


23 aprilie 2010 România — Capitala română și suburbiile sale vor beneficia de modernizarea rețelelor electrice, ceea ce va crește randamentul energetic cu 40%.

Municipiul București și două județe învecinate -- Ilfov și Giurgiu – își vor moderniza rețelele electrice îmbătrânite într-o perioadă de cinci ani, în cadrul unui proiect a cărui valoare se ridică la aproximativ 700 mn de euro.

Anunțul a fost făcut luna trecută de Enel România, cel mai mare distribuitor privat de energie electrică din țară, cu 2,5 milioane de consumatori.

„Toți locuitorii din București, Ilfov și Giurgiu vor beneficia de o infrastructură de electricitate [care îndeplinește] standardele UE”, a declarat președintele companiei, Claudio Zito.

Acesta este cel mai amplu proiect de acest gen implementat în România și va angaja 2 000 de electricieni și 150 de ingineri. Se anticipează că noua rețea va crește capacitatea de distribuție cu 40% și va reduce la jumătate numărul și durata întreruperilor de energie.

Mai mult de jumătate din infrastructura de electricitate a Bucureștiului are o vechime de aproximativ 50 de ani și sistemul are căderi dese. Lucrările de modernizare vor începe în centrul capitalei, unde au fost înregistrare 250 de întreruperi de curent în doi ani.

„Vom înlocui tehnologiile depășite din anii 1950 și 1960 cu cele mai avansate tehnologii disponibile în prezent în Europa”, a declarat Zito, subliniind faptul că Enel speră ca până în 2013 să înlocuiască 22 de transformatoare în București.

Românii – atât de des în întuneric – au așteptat de mult această veste.

„Penele de curent fac parte din viața noastră”, spune Victor Stănilă, care locuiește în comuna Pantelimon din județul Ilfov, una din zonele cele mai afectate de întreruperile de energie electrică.

„Acestea apar neașteptat, de obicei în timpul sărbătorilor de iarnă și în sezonul rece, când rămânem fără căldură”, a afirmat Stănilă. „Oamenii sunt frustrați și au ieșit de multe ori în stradă să protesteze, dar nimeni nu părea să țină seama de plângerile noastre”.

„Ni s-a oferit tot timpul scuza că întreruperile sunt determinate de furturile de energie electrică și de supraîncărcarea rețelei vechi, dar nimeni nu părea să se ocupe de problemele care tot apar”, a spus acesta.

În timpul sărbătorilor de iarnă din 2007, protestele de stradă generate de penele de electricitate s-au soldat cu ciocniri cu poliția, după ce sute de locuitori din Pantelimon și Voluntari au rămas fără curent timp de 30 de ore.

Anul trecut, Enel a făcut o evaluare prin care s-a constatat că cantitatea de energie electrică pierdută prin furt în România ar fi suficientă pentru alimentarea unui oraș cu o jumătate de milion de locuitori timp de un an întreg.

Referințe