Comisia Europeană aprobă aderarea Bulgariei și României
23 februarie 2005 Bruxelles, Belgia —
Comisia Europeană, ramura executivă a Uniunii Europene, a aprobat public aderarea țărilor candidate Bulgaria și România, urmând ca acestea să adere la Uniunii Europeană pe 1 ianuarie 2007. Aprobarea intervine după încheierea negocierilor de aderarea de către Bulgaria și România în iunie și respectiv decembrie, și după finalizarea textului pentru Tratatul de Aderare.
Următorul pas înaintea aderării efective va fi validarea Tratatului de Aderare de către Parlamentul European la 13 aprilie a.c., urmând ca documentul să fie semnat la 25 aprilie.
Olli Rehn, Comisarul European pentru Extindere (Finlanda), consideră că aprobarea CE marchează o nouă eră în relațiile dintre UE și cele două state candidate, și reprezintă un mesaj clar prin care Bulgaria și România sunt bine venite în familia europeană.
Totuși, Rehn a precizat și că cele două țări au încă mult de lucru până la aderare în mai puțin de doi ani. "Comisia va continua să monitorizeze cu atenție respectarea de către cele două țări a angajamentelor și obligațiilor acestor până la aderare și va continua să le sprijine cu toate instrumentele pe care le are la dispoziție", se precizează în comunicatul de presă.
În comunicatul de presă s-au făcut referiri și la clauza de salvgardare, care este pusă în aplicare când se constată că cele două țări nu întrunesc criteriile de aderare și că există probleme în respectarea angajamentelor acestora, și prin care UE poate amâna aderarea cu un an, până în 2008.
Premierul român, Călin Popescu Tăriceanu, a răspuns la comunicat spunând că, "Aprobarea de către Comisie a Tratatului de Aderarea confirmă faptul că România își îndeplinește angajamentele luate" și că țara sa se încadrează în programul procesului de integrare.