Criza datoriei grecești se extinde în Europa
30 aprilie 2010 Atena, Grecia —
- 12 noiembrie 2015: Grecia: Grevă din cauza măsurilor de austeritate
- 15 iulie 2015: FMI:Grecii au nevoie de o reducere a datoriei
- 13 iulie 2015: Grecia: Acord privind ajutorul financiar la Summitul-Euro la vârf
- 28 ianuarie 2015: Stânga radicală a câștigat alegerile legislative din Grecia
- 27 ianuarie 2015: Demis Roussos a încetat din viață la 68 de ani
În timp ce experții europeni și ai FMI se luptă să încheie un acord cu Atena, iar înalții oficiali UE continuă să își exprime determinarea de a ajuta Grecia să evite incapacitatea de plată, teama că criza datoriei se va răspândi se adâncește.
Agenția de evaluare financiară Standard & Poor' (S&P) a retrogradat statutul creditului suveran pe termen lung al Spaniei de la „AA+” la „AA” miercuri (28 aprilie), sugerând că este posibilă o nouă retrogradare a celei de-a patra economii a Europei. Anunțul a fost făcut la o zi după ce agenția a retrogradat ratingul Portugaliei și a redus evaluarea datoriei pe termen lung și scurt a Greciei la statut riscant.
„Contaminarea a avut loc deja”, a declarat miercuri șeful OECD, Angel Gurria, citat de agenția de știri Bloomberg. „Este ca [virusul] Ebola. Când realizezi că îl ai trebuie să îți tai piciorul pentru a supraviețui”.
Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a convocat un summit de urgență al liderilor zonei euro -- programat în jurul datei de 10 mai -- pentru a discuta despre criza datoriei.
Retrogradarea a trei din cei 16 membri ai zonei euro în mai puțin de două zile a exacerbat îngrijorarea investitorilor cu privire la criza datoriei europene, în contextul în care responsabilii politici ai UE se confruntă cu presiuni sporite pentru a aproba un pachet de salvare uriaș pentru Grecia.
Conform unui acord încheiat luna trecută la Bruxelles, Grecia va putea obține împrumuturi bilaterale de la alte state din zona euro și asistență financiară din partea FMI ca soluție de ultimă instanță, în cazul în care nu va putea obține împrumuturi pe piețele financiare.
Grecia trebuie să strângă 8 miliarde de euro pentru a restitui datoriile scadente în 19 mai. Prim-ministrul George Papandreou s-a plâns însă miercuri că dobânzile solicitate țării sale „depășesc orice logică”. El a cerut Uniunii Europene să „împiedice incendiul” care amenință economia europeană și mondială.
În condițiile în care instituțiile financiare din zona euro -- în special cele din Germania și Franța -- dețin 70% din datoria greacă, oficialii europeni sunt dornici să evite intrarea Greciei în imposibilitate de plată. Aceste temeri și încrederea zdruncinată în zona euro au subminat moneda euro, care a atins miercuri nivelul cel mai scăzut din ultimul an, ajungând la 1,3131 USD.
„Nu există nici o îndoială cu privire la determinarea zonei euro, Băncii Central Europene (BCE), FMI și Uniunii Europene de a asigura stabilitatea Greciei și prin urmare stabilitatea monedei noastre”, a declarat joi ministrul francez pentru buget, Francois Baroin.
După discuțiile purtate la Berlin cu directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, și cu președintele BCE, Jean-Claude Trichet, cancelarul german Angela Merkel a cerut accelerarea actualului efort de salvare a Atenei. „Negocierile [de la Atena] cu guvernul grec, Comisia Europeană și FMI trebuie accelerate”, a afirmat ea. „Sperăm că acestea vor putea fi încheiate în zilele următoare și, în baza acestora, Germania va lua propriile decizii” cu privire la amploarea contribuției sale la pachetul de ajutor.
Publicul german se opune ferm oricărui plan de salvare a Greciei. Înaintea alegerilor regionale cruciale din 9 mai din statul Renania de Nord-Vestfalia, Merkel a subliniat că Grecia va trebui să prezinte un plan detaliat de economii bugetare pentru 2011 și 2012 pentru a primi împrumuturile bilaterale.
Referințe
- setimes.com, „Criza datoriei grecești se extinde în Europa” — setimes.com, 30 aprilie 2010
Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |