10 iulie 2005 București, România — În cadrul unei culturi animate de reminiscențe ale modelelor optzeciste se încearcă ceva nou. Există un nou curent care își propune să treacă peste temele sexuale și peste subliteratura spre care tindem. Un ochi care ar privi doar la această încercare ar spune că este doar o altă prostie, nouă și srălucitoare, care va muri repede. Însă un ochi mai atent va spune că există un plus de valoare al acestei mișcări față

Să analizăm puțin tendințele din literatura de astăzi care se scrie la noi. Cele mai vândute sunt cărțile cu tente sexuale. De la colecția Bebe Mihăescu până la manualul acela de masturbare a unui câine...Dezgustător. Revolta trebuie exprimată. Și nu în mod clasic, prin urlete, critici și blamări. Inițiativa de care vorbesc își propune să treacă peste astfel de cărți optzeciste și să propună un nou model. Fantasyul este poate singura cale pe care se poate merge. Alta nu văd. Cu siguranță mai există, însă aceasta pare singura fiabilă. Ea propune o preluare a trecutului mitic și o combinare a sa cu elemente de înaltă ficțiune. Scopul suprem: de a construi o nouă mitologie, una esențială și adevărată, care să treacă dincolo de prostiile erei informatice și capitaliste. Există păreri conform cărora noua mitologie este creată de informatizare. Cum nu se poate mai greșit! Nici o legătură cu vreun element cultural. Adevărata mitologie nu poate reieși decât din oul celei vechi, și apoi alterată de tot ce este nou, într-un sens cultural vorbind. Rămâne de văzut ce va ieși. Eu sunt încrezător. Deja informațiile despre această nouă mișcare apar, și împreună cu ele, și rezultatele.Genul pare într-adevăr foarte plăcut la noi, deși puține se cunosc. Puțini cunoscători există. Dar ei sunt. Analizând filmele și cărțile, jocurile video și poveștile lor, observăm că sunt răspândite și la noi. Iar o reunire a lor în același loc ar putea fi primul pas în a defini fantasy-ul. Primul pas spre o reformă culturală majoră.

Cultura românească merită observată. Este posibil să asistăm la un val de creații extraordinare. Sau nu. Cert este că vor fi noi și vor încerca să facă un pas înainte, și să tragă România afară din groapa optzecistă și totodată din hăul în care ne-a aruncat comunismul.


Reportaj original
Acest articol conține un reportaj în exclusivitate a unui reporter Wikiștiri. A se vedea pagina de discuție sau notele notele de subsol ale articolului pentru detalii.

Reportajele originale se traduc în Rețeaua de Traducere a Reportajelor Originale Wikinews (RETROW - WORTNET).