De Marnhac: statul de drept este o prioritate în Kosovo

1 decembrie 2010 Priștina, Kosovo — Generalul francez Xavier Bout de Marnhac a preluat postul de șef al EULEX în octombrie, aducând în respectiva funcție cunoștințele sale vaste despre regiune. Această experiență a fost testată de numeroase provocări, inclusiv de cazuri la nivel înalt inițiate de departamentul de justiție al misiunii.


Reporter: Cu ce probleme, provocări și chestiuni nesoluționate importante se confruntă EULEX în Kosovo?

Xavier Bout de Marnhac: Principalele trei priorități ale mele pentru EULEX sunt nordul, lupta împotriva crimei organizate și corupției și implementarea părții de Îndrumare, Monitorizare, Consiliere (MMA) din mandatul nostru. Toate acestea sunt totodată probleme, provocări și chestiuni nesoluționate.

În primul rând, nordul este un loc specific, cu provocări deosebite, în special cu o absență a statului de drept. Oamenii care trăiesc acolo au dreptul și dorința de a accesa un sistem adecvat al statului de drept.

Intenția mea este să normalizez situația de la fața locului prin sporirea prezenței membrilor misiunii EULEX în nordul Kosovo. Oamenii vor fi încurajați să trăiască acolo și să fie o parte normală a vieții de zi cu zi a cetățenilor din nord.

În plus, procurorii EULEX investighează o serie de cazuri grave aici.

Scopul este să îmbunătățească statul de drept pentru toată lumea. Aceasta cuprinde de asemenea transformarea Curții Districtuale din Mitrovica într-o curte complet funcțională. Judecătorii și procurorii EULEX se achită de partea lor din această sarcină: de la redeschiderea curții în decembrie 2008, judecătorii EULEX au emis 24 de verdicte privitoare la cazurile cele mai urgente.

Șapte judecători EULEX și patru procurori EULEX lucrează în prezent în cadrul acestei curți și toți cei care trăiesc în zonă ar trebui să știe că actele criminale vor fi investigate și judecate în mod adecvat de această echipă, chiar dacă judecătorii și procurorii locali nu s-au întors încă.

În al doilea rând, pentru ca Kosovo să progreseze către integrarea europeană, instituțiile locale ale statului de drept trebuie să conducă lupta împotriva crimei organizate și corupției. Deși aceste fenomene nu se produc mai mult decât în alte părți ale regiunii, lipsa capacității instituționale și percepția că nu există o dorință fermă de a combate aceste fenomene creează o percepție negativă despre Kosovo. Statele membre UE urmăresc îndeaproape capacitatea Kosovo de a lupta eficient împotriva grupurilor criminale, pentru a le împiedica să dezvolte rețele transfrontaliere de activități ilegale, în detrimentul țărilor din toată Europa.

Știu că cea mai presantă chestiune din rândul kosovarilor este șomajul. Dar corupția și crima organizată împiedică în mod grav creșterea economică, inclusiv crearea de locuri de muncă. Acestea trebuie de asemenea combătute din cauza impactului lor social negativ.

În al treilea rând, în privința mandatului nostru MMA, MMA și dreptul local de proprietate constituie principiile fundamentale ale Misiunii. Activitățile noastre MMA contribuie la identificarea slăbiciunilor organizaționale din Poliție, Justiție și Serviciul Vamal, precum și a mijloacelor de remediere a acestora. MMA este prin urmare mijlocul prin care instituțiile statului de drept vor fi transformate, ceea ce se va solda cu progresul Kosovo.

Din nefericire, atenția constantă acordată de presă funcțiunilor noastre executive limitate distorsionează înțelegerea mandatului EULEX de către public: și anume, suntem aici să vă ajutăm să faceți voi înșiși treaba, nu să facem treaba în locul vostru.

Reporter: Care este opinia d-voastră cu privire la comentariile UE referitoare la faptul că în Kosovo crima organizată are mână liberă? Cu ce probleme se confruntă Kosovo în combaterea crimei organizate?

de Marnhac: Nu cred că crima organizată planează mai mult în Kosovo decât în alte părți din regiune sau în alte părți din Europa. Însă Kosovo este lipsit de cadrul legal și de instituțiile necesare pentru combaterea acestui fenomen. Doar prin sprijinirea Kosovo în construirea acestor capacități instituționale, ceea ce facem prin MMA, se pot face progrese în confruntarea acestui fenomen.

Reporter: Procurorii EULEX au inițiat câteva cazuri importante, la nivel înalt, în lupta împotriva corupției. În ce fază se află investigațiile și când pot fi anticipate concluziile?

de Marnhac: Investigațiile conduse de procurorii EULEX în exclusivitate sau în comun cu procurorii locali continuă într-o serie de cazuri, dar nu pot face comentarii cu privire la acestea. Justiția trebuie să lucreze independent, liberă de orice interferență.

Progresul concret va avea loc atunci când investigațiile se vor finaliza, iar acest lucru se va întâmpla. Trebuie să ținem cont că investigațiile complexe iau timp, iar durata acestora nu coincide întotdeauna în mod necesar cu așteptările publicului general sale ale presei. Judecătorii și procurorii EULEX au fost implicați în judecarea a aproximativ 120 de cazuri, majoritatea acestora fiind legate de criminalitatea gravă, inclusiv de corupție.

Reporter: Cum este cooperarea voastră cu autoritățile kosovare în timpul acestei perioade preelectorale?

de Marnhac: Vom continua să lucrăm cu poliția, cu serviciul vamal și cu instituțiile judiciare din Kosovo. Este adevărat că există un ușor vid politic în această perioadă interimară dintre dizolvarea adunării parlamentare și demisia guvernului, pe de o parte, și alegeri și formarea unui guvern, pe de alta.

Însă activitatea noastră continuă nestânjenită: procesele au loc, verdictele sunt emise, arestările sunt efectuate. EULEX își urmărește de asemenea mandatul fundamental de monitorizare, îndrumare și consiliere a instituțiilor locale ale statului de drept.

Principalul rol al EULEX va fi să monitorizeze, să îndrume și să consilieze activitatea Poliției Kosovo în timpul alegerilor.

Reporter: O serie de candidați de pe listele de partid sunt de fapt cercetați. Credeți că este bine?

de Marnhac: Cred că noi toți acceptăm principiul că oricine este nevinovat până când îi este dovedită vinovăția. Cine este desemnat drept candidat pe listele de partid este o chestiune pe care o decid partidele politice. Cine este apoi eligibil este o chestiune reglementată de lege.

Reporter: Presa sârbă a informat în legătură cu posibilele discuții legate de serviciul vamal la granița Kosovo-Serbia. Veți participa la acest dialog?

de Marnhac: EULEX este pregătită să sprijine dialogul în orice mod va putea, în special în chestiuni legate de statul de drept și în privința oricărui sprijin logistic. Suntem de asemenea pregătiți să contribuim la implementarea oricărui acord care ar putea fi încheiat. Dialogul este parte a unei politici UE care are drept scop general promovarea cooperării, realizarea progresului pe calea către Europa și îmbunătățirea vieții persoanelor.

Sursă