Elveția: Doi sirieni arestați la Geneva
12 decembrie 2015 Geneva, Elveția —
Vineri, mass-media elvețiană a anunțat arestarea a doi bărbați de origine siriană, în mașina lor fiind găsite urme de explozibil. „Ministerul public al Confederației elvețiene a confirmat sâmbătă, într-un comunicat, arestarea, vineri, a două persoane de origine siriană în cadrul unei anchete în curs pentru "amenințare teroristă", transmit agențiile de presă străine”, potrivit cotidianul.ro.
„Presa elvețiană și Reuters au relatat că autoritățile caută patru bărbați despre care cred că se aflau la Geneva săptămâna aceasta. O dubă cu numere de înmatriculare belgiene și doi bărbați au intrat marți în Elveția, din Franța, prin Munții Jura, și a revenit în Franța după aproximativ trei ore, potrivit televiziunii elvețiene. Președinta confederației helvetice Simonetta Sommaruga a anunțat vineri, anterior, că autoritățile federale au ridicat joi nivelul alertei la Geneva după ce au primit un pont de la autorități străine despre posibila prezență în regiune a unei celule din cadrul grupării Statul Islamic (SI)”, relatează Mediafax.
Referințe
modificare- „ALERTĂ în Elveția: Doi sirieni au fost arestați la Geneva, în mașina lor fiind găsite urme de explozibili - VIDEO” — Mediafax, 12 decembrie 2015
- „Elveția: Sirieni arestați pentru amenințare teroristă” — Cotidianul.ro, 12 decembrie 2015
- „Elvetia: Autoritatile confirma arestarea a doua persoane de origine siriana intr-o ancheta pentru amenintare terorista” — HotNews.ro, 12 decembrie 2015