Euro „slăbește“ de Paști
30 aprilie 2005 Constanța, România — De Paști, în sprijinul leului, vine valuta trimisă sau adusă acasă de românii care muncesc în străinătate. Potrivit calculelor făcute anul trecut, în intervalul martie - aprilie 2004, valoarea sumelor trimise în țară, prin bănci, a fost de aproximativ 400 milioane euro. Potrivit datelor furnizate de Banca Națională a României, anul trecut, în aceeași perioadă, vânzările de valută ale persoanelor fizice au înregistrat cote-record. Anul acesta, povestea se va repeta, probabil la cote mai mari, pentru că și veniturile celor care muncesc în străinătate au crescut.
Banii câștigați în Spania, Italia, Germania, Olanda, Israel trec întâi pe la casele de schimb și apoi vor umfla profiturile magazinelor care vând bunuri de larg consum. De pierdut, va pierde euro, moneda unică fiind în cădere. Joi, cursul oficial al euro a fost cotat la 36.103 lei, în scădere cu 124 de lei față de ziua precedentă, iar vineri a mai câștigat doar 100 lei. Dealerii bancari consideră că în următoarea perioadă euro nu va „sări“ de pragul de 36.000 lei.
Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |