Europa Centrală și de Est se unește pentru a forma un triunghi de livrare a gazelor

26 februarie 2010--Reprezentanții a 11 țări din Europa Centrală și de Est au semnat miercuri o declarație comună care cere înființarea unui sistem de gaze naturale nord-sud-est pentru a garanta siguranța livrărilor. (Dnevnik.bg - 25/02/10; AFP, Reuters, DPA, Bloomberg, MTI, UPI, Sofia News Agency, B92, RIA Novosti - 24/02/10)


Unsprezece țări din Europa Centrală și de Est (ECE) au convenit miercuri (24 februarie) să înființeze un sistem de gaze naturale nord-sud-est care să contribuie la diversificarea surselor și rutelor de livrare, precum și să consolideze securitatea energetică în regiune.

Noul aranjament a fost propus de premierul maghiar Gordon Bajnai în timpul unui summit privitor la securitatea energetică desfășurat la Budapesta. Întâlnirea s-a încheiat cu semnarea unei declarații comune a statelor participante, și anume Austria, Bosnia și Herțegovina (BiH), Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Documentul cere înființarea „triunghiului de livrare a gazelor Nord-Sud-Est”, așa cum a sugerat gazda summitului, Bajnai. Gazoductul Nabucco va forma colțul estic al triunghiului, iar terminalul de gaze naturale lichefiate (GNL) de pe insula croată Krk și cel din Polonia vor reprezenta colțul sudic și, respectiv, nordic.

O linie central europeană de gaze naturale planificată, cunoscută drept Coridorul Energetic Nord-Sud, va lega cele trei colțuri, potrivit agenției Reuters.

„Am semnat o declarație comună care stipulează că securitatea energetică este o sarcină extrem de importantă pentru statele semnatare”, a declarat Bajnai la o conferință de presă, descriind documentul ca pe un punct turnant în cooperarea energetică regională.

„Este o cooperare foarte amplă și puternică pentru a ne asigura că tot mai puțini oameni trebuie să îndure nopți nedormite sau temperaturi de îngheț din cauza unei crize energetice în regiune”, a mai menționat el, referindu-se aparent la criza de gaze naturale de la începutul anului trecut, declanșată de o dispută asupra prețului dintre compania rusească Gazprom și Ucraina.

La întâlnire au fost prezenți premierii Republicii Cehe, Poloniei și Slovaciei -- celelalte trei țări din Grupul de la Visegrad, prezidat în prezent de Ungaria -- și omologii lor bulgar, croat, român și sârb.

Austria, BiH și Slovenia au fost reprezentate de oficiali guvernamentali la forum. La summit au fost prezenți de asemenea Directorul Executiv al Agenției Energetice Internaționale, Nobuo Tanaka, și reprezentantul special al SUA pentru afaceri eurasiatice, Richard Morningstar.

Semnatarii „și-au exprimat sprijinul pentru consolidarea cooperării în integrarea rețelelor lor de gaze și diversificarea rutelor și surselor de livrare”, se afirma în declarația de la summitul de la Budapesta, citată de agenția Reuters.

Participanții au convenit să sprijine înființarea unui terminal GNL în orașul românesc Constanța și proiecte similare în regiunea Mării Negre.

Bajnai și-a exprimat convingerea că noile proiecte ar putea fi finalizate în 2014 sau 2015.

Declarația a cerut de asemenea accelerarea implementării proiectului Nabucco, rival al proiectului South Stream sprijinit de Rusia, a cărui construcție este programată să înceapă la sfârșitul anului 2011 și se preconizează că va fi încheiată în 2014.

Potrivit planurilor, conducta va transporta aproximativ 31 miliarde metri cubi de gaze naturale din Irak, Turkmenistan și Azerbaidjan pe o rută lungă de 3 300 de km. Aceasta pleacă din estul Turciei către un centru de distribuție din Austria, via Bulgaria, România și Ungaria, ocolind Rusia.

Tanaka a declarat agenției maghiare de știri MTI că Nabucco va fi o soluție mai bună pentru îmbunătățirea securității energetice a Europei decât South Stream.

La cererea Serbiei, în declarație a fost inclusă o anexă care afirma că unele din statele participante, inclusiv Ungaria, se vor alătura și proiectului South Stream.


Referințe modificare