Firmele americane intensifică lupta împotriva corupției
06 August 2007 Richmond, Statele Unite ale Americii — Săptămâna trecută, Home Depot, cea mai mare rețea de magazine de bricolaj din SUA, a anunțat desfacerea contractelor de muncă a patru angajați pe motivul că aceștia au încălcat regulamentul de conduită etică și profesională. Cei patru angajați din Georgia au primit sume de bani de la furnizorii companiei, în schimbul afișării preferențiale a produselor comercializate de aceștia, pe rafturile din magazinele Home Depot.
"Conducerea companiei își va extinde ancheta asupra cazurilor de mită și va colabora îndeaproape cu autoritățile federale, care au deschis de asemenea o investigație", se arată într-un comunicat de presă al companiei Home Depot transmis săptămâna trecută.
Pentru a evita extinderea cazurilor de corupție, compania Home Depot a modificat regulamentul de disciplină și confidențialitate, interzicând acceptarea de către angajați a cadourilor de orice natură.
Reacțiile companiilor la cazurile de mită de la Home Depot nu au ezitat să apară. "Situația de la Home Depot subliniază importanța aderării la codul etic al companiei" a declarat Reginald D. Hedgebeth, vice-președintele companiei Circuit City, într-un mesaj transmis astăzi angajaților companiei.
Circuit City, care deține peste 650 de magazine de produse electronice, are o politică foarte strictă referitoare la conduita etică și profesională. "Doresc să vă reamintesc că nu se pot primi nici un fel de cadouri sub formă de bani lichizi, iar un angajat care primește un cadou cu valoare mai mare de 75 de dolari trebuie să primească aprobare de la vice-președintele companiei, înainte de a intra în posesia cadoului. Pentru a intra în posesia unui cadou care depășește valoarea de 200 de dolari, angajatul trebuie să primeasca avizul scris din partea Președintelui companiei" se arată în mesajul vice-președintelui Reggie Hedgebeth.
Și alte companii americane au transmis astăzi mesaje similare angajaților. Compania HCA, Inc. care deține peste 200 de spitale în toată lumea, a transmis astăzi un mesaj salariaților prin care le reamintea acestora că "politica firmei nu permite nici unui salariat să primească cadouri sau să beneficieze de servicii care au legătură cu exercitarea obligațiilor profesionale".
Referințe
modificare- Bogdan Sava, „Firmele americane intensifică lupta împotriva corupției” — Ghidul Românilor, 06/08/2007