Fugarul numărul unu din România este tot mai aproape de extrădare


23 noiembrie 2010 București, România — Omar Hayssam, închis în Siria, s-ar putea confrunta cu ani de închisoare și în România ca urmare a tratatului de extrădare semnat la începutul acestei luni.

Acordul -- semnat de ministrul român al justiției Cătălin Predoiu și de principalul diplomat sirian, Walid al-Moalem -- a fost unul din reperele vizitei de două zile efectuate de președintele sirian Bashir al-Assad la București. Acesta permite ca deținuții care ispășesc pedepse cu închisoarea într-una din țări să fie trimiși în cealaltă pentru a-și ispăși acolo sentințele.

Acordul a fost încheiat după ani de lobby făcut de România în vederea aducerii lui Hayssam înapoi în țară. Chestiunea a fost ridicată pentru prima dată în timpul discuțiilor bilaterale în 2008, cu ocazia vizitei oficiale a lui Băsescu la Damasc.

Hayssam a fost găsit vinovat de organizarea răpirii a trei jurnaliști români în Irak în 2005 și condamnat în absență la 20 de ani de închisoare în 2007.

El a reușit să fugă din România cu un an înainte de emiterea acestui verdict, după ce un tribunal i-a permis să urmeze un tratament medical. Ulterior, el a fost condamnat și închis în Siria în baza unor acuzații necunoscute.

Cazul a câștigat o notorietate considerabilă pentru expunerea deficiențelor aparente din sistemul judiciar român. Procurorul general și șefii serviciilor de informații externe și interne au demisionat pe fondul scandalului.

"Acest tratat nu lasă persoanele din străinătate să creadă că au scăpat de închisoare. În România există comunități arabe, astfel că acest acord este important și pentru noi",a declarat șeful sirian de stat într-un interviu acordat postului român B1TV

El a minimizat totuși așteptările legate de extrădarea lui Hayssam.

"El ispășește în prezent o pedeapsă de câțiva ani de închisoare în Siria. A fost condamnat în urmă cu doi ani și, după încheierea pedepsei sale, vom relua discuțiile cu autoritățile române doarece discuțiile sunt mai complexe atunci când este vorba despre persoane cu dublă cetățenie", a afirmat Assad.

Analiștii declară că acordul cu țara arabă nu este unul întâmplător. "Tratatul se poate traduce într-un succes pentru România, întrucât discuțiile au început prin insistența autorităților de la București în efortul de a-l aduce înapoi pe Hayssam. Acesta aduce de asemenea un surplus de imagine șefului de stat pentru că a întreprins o parte vastă a negocierilor care au dus la încheierea acordului", a declarat Silviu Sergiu, editorialist politic șef la cotidianul Evenimentul Zilei, pentru SETimes.

"Este adevărat că Hayssam va rămâne deocamdată într-o închisoare siriană, dar și mai important este că a fost instituit un cadru legal pentru extrădarea sa. Motivul pentru care Assad a minimizat importanța tratatului și extrădarea imediată a lui Hayssam se regăsește în dorința sa de a nu apărea prea cooperant în fața propriilor cetățeni", a explicat Sergiu.

Referințe