Grevă la uzina "Dacia"
9 aprilie 2008 Pitești, România — Angajații uzinei "Dacia" și-au continuat greva declanșată în 24 martie 2008. Tribunalul Argeș a hotărât la data de 7 aprilie că greva este legală. Conducerea uzinei a anunțat că va contesta într-un recurs această decizie.
Salariații au refuzat oferta de majorare salarială cu 394 de lei, făcută miercuri de conducerea uzinei, și au cerut 550 de lei în plus, o cotă din profit și îmbunătățirea condițiilor de muncă. În timpul grevei angajații vor pierde probabil câteva sute de lei din salariu și bonurile de masă. Conform presei economice uzina "Dacia" va suferi în urma grevei pagube de aproximativ 120 milioane de euro. Aceste pierderi sunt extrem de grave, având în vedere faptul că întregul profit al companiei s-a ridicat anul trecut la 132 milioane de euro.
Referințe
- „Decizia instanței: 'greva de la Dacia este legală'” — BBC, 9 aprilie 2008
Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |