Ivo Josipovici este noul președinte al Croației


11 ianuarie 2010 Zagreb, Croația — Candidatul opoziției social-democrate, Ivo Josipovici, a câștigat alegerile prezidențiale din fostul stat iugoslav, după ce l-a învins pe reprezentantul forțelor de dreapta, primarul Zagrebului, Milan Bandici.

Comisia electorală din Croația a anunțat că Josipovici a întrunit 60,3% din voturile valabil exprimate în al doilea tur de scrutin. Noul președinte al Croației a promis că va lucra împreună cu Executivul pentru a intensifica lupta împotriva corupției și s-a angajat să încheie în acest an tratativele pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Campaniile celor doi combatanți s-au bazat mai mult pe evidențierea personalității acestora, deoarece președintele nu poate dirija politica statului. Astfel, avantajul de 20 de procente cu care Josipovici a câștigat ilustrează modul în care finaliștii întrecerii prezidențiale au fost percepuți de către alegători.

Dacă președintele ales al Croației are imaginea unui intelectual care se remarcă prin diplomația discursului și a comportamentului, Bandici este un personaj controversat, acuzat de corupție, dar foarte popular printre croații cu o stare materială precară. Primarul capitalei s-a caracterizat drept o persoană care știe care sunt nevoile poporului. Lui Josipovici îi lipsește carisma, dar este apreciat pentru că nu a fost implicat în niciun fel de scandal de corupție, tema recurentă a campaniei pentru alegerile prezidențiale.

Referințe