Marea Britanie îl eliberează pe Ganic pe cauțiune


12 martie 2010 Londra, Marea Britanie — Un tribunal londonez l-a eliberat joi (11 martie) pe cauțiune pe Ejup Ganic, fostul membru al președinției Bosniei și Herțegovinei (BiH), până la procedurile de extrădare programate pentru 29 martie. Serbia a trimis o cerere oficială de extrădare, potrivit lui Slobodan Homen, un oficial al ministerului de justiție. Ganic a fost arestat în 1 martie pe aeroportul Heathrow din Londra, în baza unui mandat emis de Belgrad. Serbia îl urmărește în legătură cu un atac produs în mai 1992 la Saraievo împotriva unui convoi al Armatei Naționale Iugoslave, în urma căruia peste 40 de soldați au murit. (BBC, AFP, DPA, AP - 11/03/10; Beta, Tanjug, RTS, B92 - 10/03/10)

Vezi și

Referințe