Muncitorii CFR întră astăzi în grevă

22 aprilie 2005 București, România — Negocierile între Ministerul de Transport și sindicatele munictorilor de căi ferate nu au ajuns la o rezoluție încă, și din cauza asta muncitorii feroviari au anuțat că întră astăzi în grevă. Ultima rundă de negocieri a fost miercuri, între ministrul Gheorghe Dobre și reprezentații sindicatului, incluzând șeful de sindicat Ion Molea. Aceste negocieri nu au avut un rezultat favorabil pentru sindicate, fiind că Dobre a spus că guvernul nu are destul fonduri ca să majoreze salariile muncitorilor.

Molea a spus că astăzi nu va fi doar prima zi de grevă, și sindicatul a planificat o grevă generală în câteva săptămâni. Între 23 aprilie și 2 mai, sindicatul va încerca să facă rost semnăturile necesare pentru o grevă generală.

Sindicatul a spus că nu vrea doar o simplă majorare în salariile muncitorilor, ci și bonuri de mâncare și condiții mai civilizate de muncă. Ministerul de Transport a spus că muncitorilor CFR li-sa alocat doar o majorare în salarii de 4% în acest an. Greva de astăzi nu va fi doar între orele 7:00 și 9:00 (dimineața) și nu va afecta doar 400 de trenuri.

Referințe