Oficialii internaționali felicită progresul din procesul de reunificare cipriot



3 aprilie 2010 Cipru — Liderii ciprioți grec și turc au menționat „progrese importante” și și-au exprimat convingerea săptămâna aceasta că sunt pe punctul de ajunge la un acord cu privire la reunificarea insulei divizate de mult timp.

(Cyprus Mail, Zaman - 02/04/10; CNA, Cyprus Mail, Famagusta Gazette, Hurriyet, World Bulletin - 01/04/10; AFP, VOA, Ministerul cipriot de externe, TheParliament.com, Oficiul Prim-ministrului britanic, Zaman, Famagusta Gazette, CNA - 31/03/10; AP, DPA, CNA, UNFICYP, UN News Centre - 30/03/10)

Un cor de înalți oficiali internaționali și naționali au salutat anunțul de marți (30 martie) al liderilor Ciprului divizat etnic, care au afirmat că au făcut „progrese importante” în reunificarea insulei mediteraneene.

Negocierile mediate de ONU asupra unei soluții multilaterale pentru reunificarea Ciprului după mai mult de 35 de ani de diviziune au fost lansate în 2008, la mai puțin de șapte luni după ce Demetris Christofias a câștigat alegerile prezidențiale în sudul condus de Greci. Christofias și liderul cipriot turc Mehmet Ali Talat s-au întâlnit de atunci de peste 70 de ori, în încercarea de a găsi o soluție reciproc acceptabilă.

„După multe întâlniri desfășurate până acum … suntem încurajați de progresul important făcut până acum”, au afirmat Christofias și Talat într-o declarație comună emisă marți. „Suntem convinși că, prin perseverență, vom obține o soluție multilaterală”.

Declarația a urmat ultimei lor întâlniri dinaintea alegerilor prezidențiale cipriote turcești din 18 aprilie. Ministrul turc de externe, Ahmet Davutoglu, a afirmat că discuțiile ar trebui să continue după alegeri.

Dacă Talat pierde cursa în fața prim-ministrului cipriot turc Dervis Eroglu, lucru anticipat de toată lumea, reunificarea va fi pusă la îndoială. Eroglu conduce Partidul Unității Naționale, o formațiune extremistă. Observatorii menționează că acesta se opune unei soluții care ar face din insulă o federație bizonală și bicomunitară, baza actualelor negocieri. Eroglu a declarat că sprijină o soluție bistatală.

Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, i-a felicitat pe Christofias și pe Talat pentru „dedicarea mai puternică decât oricând pentru găsirea unei soluții”. Ban a afirmat că liderii și-au asumat „riscurile politice enorme de a duce mai departe acest proces” și i-a încurajat să continue efortul de a obține un acord.

Felicitările și încurajările lui Ban au fost reiterate în declarații separate emise de înalți oficiali UE, inclusiv de șeful Parlamentului European, Jerzy Buzek, și de președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

„Aceste realizări demonstrează în mod clar că soluția este accesibilă și că există șansa de a finaliza discuțiile în următoarele câteva luni”, a afirmat Barroso, menționând că CE este pregătită să ofere orice asistență necesară.

Ciprul este divizat pe linii etnice din 1974, când forțele turcești au ocupat nordul insulei, în urma unei lovituri de stat efemere, lovitură sprijinită de Atena în vederea unificării cu Grecia. Peste 30 000 de militari turci continuă să se afle în așa-numita Republică Turcă a Ciprului de Nord, care este recunoscută doar de Ankara.

Referințe