Planuri de început de pontificat

20 aprilie 2005 Vatican, Vatican — În această dimineață, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a vizitat Congregația pentru Doctrina Credinței unde, într-o întâlnire cordială, a salutat colaboratorii și colaboratoarele din dicasteriu.

Fișier:MilChapPope.jpg
papa Benedict al XVI-lea

Apoi a intrat în apartamentul papal din Palatul Apostolic rupând sigiliile.

În Domus Sanctae Martae, Sfântul Părinte i-a invitat la prânz pe unii colaboratori din Curia Romană, anunțând totodată și unele din următoarele întâlniri:

  • Vineri dimineață: întâlnire cu toți cardinalii prezenți la Roma;
  • Sâmbătă dimineață: întâlnire cu jurnaliștii și operatori ai comunicațiilor sociale.

După amiază, Sanctitatea Sa s-a odihnit în apartamentul pe care l-a ocupat până acum în Piazza della Città Leonina.

După cum deja a fost anunțat, duminică dimineață, 24 aprilie, la ora 10.00, Benedict al XVI-lea va prezida Euharistia solemnă (sfânta Liturghie) de început a pontificatului.

Luni dimineață, 25 aprilie, va primi delegațiile oficiale sosite pentru ceremonia de inaugurare a pontificatului.

Pontiful a decis pentru moment să rămână în apartamentul de la Domus Sanctae Martae.