Prețul locuințelor, în creștere și în următorii ani
30 aprilie 2005 Constanța, România — Prețul locuințelor ar putea crește în continuare, dacă România va urma evoluția pieței imobiliare din țările care au aderat anul trecut la UE, a declarat președintele companiei „Impact“, Dan Ioan Popp. El a spus că în țările care au aderat la UE în 2004, prețurile caselor au crescut în această perioadă cu 10%, iar în România există potențial de majorare a prețurilor pe acest segment. El apreciază că această evoluție va fi favorizată și de volumul redus de locuințe care se vor construi în următorii ani. „România este mult în urma țărilor vest-europene ca nivel al prețurilor la locuințe, dar și ca volum anual de locuințe noi construite“, a spus Popp. Potrivit estimărilor sale, în condițiile în care creșterea economică ar înregistra un ritm de 5% pe an, piața imobiliară va avansa cu 10-15% anual.
Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |