Premieră: FMI acordă Macedoniei o linie de credit preventivă
19 decembrie 2010 Skopie, Macedonia — Macedonia a finalizat negocierile îndelungate cu FMI, devenind primul stat membru care obține un nou instrument financiar – o linie de credit preventivă.
- 3 ianuarie 2013: Reporterii protestează împotriva tratamentului brutal din parlamentul macedonean
- 3 martie 2011: Noul reprezentant UE Sorensen sosește în Macedonia
- 3 martie 2011: Macedonia: SDSM va boicota alegerile anticipate dacă nu îi sunt îndeplinite cererile
- 27 decembrie 2010: Poliția macedoneană îl arestează pe proprietarul unui post de televiziune
- 24 decembrie 2010: Macedonia anihilează o rețea de traficanți de droguri
Instrumentul a fost stabilit la începutul acestui an pentru membrii FMI cu date economice fundamentale și politici economice sănătoase, fără nevoi reale de finanțare, dar care se confruntă cu riscuri care ar putea genera astfel de nevoi. Pentru Macedonia, aceasta este o tranzacție pe termen de doi ani, timp în care țara poate accesa 400 mn de euro în primul an și 80 mn de euro în anul următor.
Directorul executiv al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat că este foarte mulțumit de răspunsul pozitiv la invitația sa pentru impulsionarea încrederii pe plan internațional.
"Macedonia are un bilanț de lungă durată de politici economice sănătoase. Datele sale sale economice fundamentale și cadrul politic sunt puternice, iar autoritățile macedonene și-au demonstrat angajamentul față de menținerea acestui bilanț solid", a declarat Strauss-Khan.
Directorul misiunii FMI în Macedonia, Wes MacGrew, a adăugat că dacă guvernul va continua parcursul actual, este posibil ca acesta să nu aibă nevoie să utilizeze fondurile alocate.
Cu toate acestea, el a afirmat că este foarte important ca acum Macedonia să fie asigurată, date fiind riscurile generate de alte țări.
Ministrul finanțelor Zoran Stavrevski a explicat că această linie de credit va fi folosită doar dacă țara va avea nevoie de finanțare și nu o va putea obține într-un alt mod.
"Faptul că Macedonia este primul stat din lume căruia FMI i-a acordat această linie de credit ... confirmă că FMI consideră că Macedonia va menține același nivel de politici economice de calitate și sănătoase în viitor", a spus acesta.
Linia de credit se va baza pe previziunile economice ale guvernului.
Stavrevski a confirmat că deficitul fiscal al țării pe anul viitor este estimat la 2,5% din PIB, iar guvernul promite politici care vor susține regimul valutar al țării.
Guvernatorul Băncii Naționale, Petar Goshev, a precizat că noua linie de credit echivalează cu a-i anunța pe investitorii și creditorii străini că Macedonia a obținut un sprijin suplimentar ca asigurare împotriva posibilelor riscuri generate de alte țări cu situații economice dificile.
Elena Nikolovska, membră a Asociației Funcționarilor Financiari din Macedonia, a declarat publicației SETimes că, spre deosebire de alte acorduri sau credite ale FMI, acest instrument financiar nu conține condiții suplimentare; guvernul din Skopie va putea utiliza fondurile atunci când consideră că va fi necesar pentru acoperirea nevoilor bugetare.
Nikolovska a spus că în ultimii doi ani guvernul a făcut eforturi uriașe pentru normalizarea situației economice și că țara are nevoie tocmai de aceste relații pozitive cu FMI – și cu Banca Mondială – pentru asigurarea suplimentară a stabilității sale macroeconomice și financiare și a disciplinei fiscale.
"Acesta este un semnal către toate organizațiile financiare și nefinanciare că Macedonia este o țară sigură", a spus Nikolovska.
Sursă
Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |