Programe internaționale pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență
30 aprilie 2005 Constanța, România — O delegație din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a participat, în această săptămână, la întâlnirea Comitetului de Conducere a Programului AWARE – Atenția Alarmării și Pregătirii la Urgențe. Aceasta s-a desfășurat la Debrecen, în Ungaria, în perioada 27-28 aprilie.
Programul AWARE - Atenția Alarmării și Pregătirii la Urgențe - face parte din categoria programelor INTERREG IIIC, derulate de către Comisia Europeană, și se va desfășura pe durata a trei ani - între 2005 și 2008. Acest program are cinci componente principale care vizează creșterea gradului de conștientizare a populației din zonele de frontieră în legătură cu riscurile la dezastre, realizarea unor sisteme regionale de înștiințare-alarmare și de informare publică, precum și dezvoltarea de strategii în vederea asigurării asistenței la dezastre.
Cele cinci componente ale programului se referă la managementul și coordonarea în comun a acțiunilor preventive și de intervenție, apropierea structurală a comunicațiilor, o înțelegere mai bună a serviciilor care asigură informarea populației, dar și a riscurilor, în cazul apariției unor situații de urgență, exerciții privind managementul situațiilor de urgență cu impact inter-regional, organizarea concentrată a intervenției în zona transfrontalieră, elaborarea unor standarde comune și creșterea calitativă a ajutorului ce poate fi acordat. Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență spun că programul este extrem de util, mai ales pentru România, unde această instituție se află încă la început de drum.