Raportorul PE cere relaxarea cerințelor UE pentru Croația


11 iunie 2010 Bruxelles, Belgia — Raportorul Parlamentului European (PE) pentru Croația, Hannes Swoboda, a cerut miercuri (9 iunie) oficialilor UE să relaxeze condițiile impuse Croației pentru negocierile de aderare referitoare la capitolele justiției și concurenței. Discuțiile asupra ambelor capitole nu au fost încă deschise. Swoboda s-a adresat jurnaliștilor de la Bruxelles după ce s-a întâlnit cu secretarul croat de stat pentru integrarea europeană, Andrej Plenkovic. În privința justiției, Swoboda crede că țara ar trebui să poată continua negocierile în ciuda faptului că nu a realizat încă cooperarea deplină cu tribunalul ONU pentru crime de război. Aceasta ar permite cabinetului să dovedească întreaga amploare a reformei judiciare, a declarat Swoboda. În privința capitolului concurenței, el a vorbit despre delicatețea chestiunii șantierelor navale. El a menționat că, dată fiind recesiunea economică, cabinetul ar trebui să primească mai mult timp pentru restructurarea acestei industrii. (HINA, Poslovni Dnevnik, Vecernji List - 09/06/10)


Sursă modificare