România a avut la cinci luni al șaselea deficit comercial din UE
17 august 2009 România — România a avut în primele cinci luni al șaselea deficit comercial din Uniunea Europeană, de 3,7 miliarde euro, după o reducere de 36% a importurilor, a patra ca mărime din UE, la 14,7 miliarde euro, potrivit datelor Eurostat.
În perioada ianuarie-mai, exporturile României au scăzut cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut, în termeni neajustați sezonier, la 11 miliarde euro, situându-se pe poziția 22 în rândul statelor comunitare.
În iunie, deficitul comercial al României în relațiile cu partenerii din afara UE a fost de 200 milioane euro, al nouălea din Uniune, contribuind, astfel, la deficitul de 7,7 miliarde euro al blocului comunitar.
Dintre cele 27 de state membre ale UE, zece au consemnat în primele patru luni excedente bugetare, restul țărilor confruntându-se cu deficit, cu excepția Sloveniei, unde diferența dintre valoarea exporturilor și cea a importurile a fost zero.
Cele mai mari deficite comerciale le-au avut Marea Britanie (38 miliarde euro), Franța (24,4 miliarde euro) și Spania (20,7 miliarde euro). Germania fost liderul european la capitolul excedent comercial (46,3 miliarde euro), urmată de Irlanda (15,6 miliarde euro) și Olanda (13,8 miliarde euro).
Deficitul comercial al Uniunii a totalizat, în perioada ianuarie-mai, 61,3 miliarde euro, reflectând o scădere de 21% a exporturilor, la 427,4 miliarde euro, și o reducere de 23% a importurilor, la 490,5 miliarde euro.
Germania a fost și cel mai mare exportator din UE (323,1 miliarde euro), pe următoarele două poziții plasându-se Olanda (141,6 miliarde euro) și Franța (137,8 miliarde euro). Valoarea exporturilor a scăzut, în perioada analizată, în toate statele blocului comunitar, iar cele mai accentuate declinuri au fost înregistrate în Finlanda (37%), Suedia (32%) și Bulgaria (31%).
Importurile au scăzut, de asemenea, în toate țările Uniunii. Cele mai mari diminuări ale indicatorului le-au avut Lituania (44%), Letonia (39%) și Estonia (37%).
Fluxurile comerciale ale UE în relația cu principalii parteneri externi au scăzut puternic în primele patru luni, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai mari declinuri ale exporturilor au apărut în relația cu Rusia (39%), Turcia (33%), Coreea de Sud (23%) și Norvegia (22%), în timp ce importurile au scăzut semnificativ în raport cu Rusia (43%), Japonia și Brazilia (pentru ambele state indicatorul s-a diminuat cu 29%) și Norvegia și Turcia (28%).
Excedentul comercial al UE a scăzut în raport cu SUA (11,5 miliarde euro în ianuarie-mai 2009, față de 27,3 miliarde euro în același interval al anului trecut) și Elveția (4,8 miliarde euro, comparativ cu opt miliarde euro în 2008). Deficitul comercial a scăzut în relația cu China (de la 60,9 miliarde euro în ianuarie-mai 2008 la 55,8 miliarde euro), Rusia (de la 31,1 miliarde euro la 16,4 miliarde euro), Norvegia (de la aproape 20 miliarde euro la 13,3 miliarde euro) și Japonia (la nouă miliarde euro, de la 15 miliarde euro).
Referințe
modificare- Mediafax, „România a avut la cinci luni al șaselea deficit comercial din UE” — 17 august 2009
Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |