România ia măsuri pentru a proteja orașele de inundații
11 iulie 2010 București, România — Serviciile de urgență române sunt într-o cursă contra-cronometru, luptându-se să construiască un baraj lung de 4,5 km de-a lungul Dunării, pentru a proteja o mare parte a orașului-port Galați, unul dintre cele mai importante centre economice ale țării.
- 13 mai 2021: Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare
- 4 martie 2018: The Weinstein Company solicită falimentul
- 16 noiembrie 2017: POZITIE MARTURISITOARE a PS Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor
- 22 octombrie 2017: Comuna Ciocănești din Bucovina, în top 10 al celor mai colorate destinații turistice din Europa
- 7 iunie 2016: A murit Elisabeta Polihroniade, marea maestră a șahului românesc
Demersul a fost inițiat după ce cotele fluviului au crescut fără precedent săptămâna aceasta. Meteorologii avertizează că nivelul maxim al apelor va fi atins sâmbătă (10 iulie), când se vor înregistra 17.860 metri cubi pe secundă, iar nivelul apei va atinge 677 cm - cu 16 cm mai mult decât valoarea maximă atinsă în 2006.
Lucrările au început duminică noapte, după ce autoritățile locale au cerut ajutor administrației centrale, avertizând că orice întârziere ar putea duce la cel mai mare dezastru urban de după Al Doilea Război Mondial. Circa 1500 de pompieri, jandarmi și militari, majoritatea provenind din județe învecinate, au muncit zi și noapte pentru a ridica barajul înalt de aproape 2 metri.
„Dacă barajul nu va rezista, Dunărea va inunda un sfert din oraș, inclusiv șantierul naval, portul și [sectorul] vamal. Aceasta semnifică pierderea a 12000 de locuri de muncă, a 45 de milioane euro pe zi în pagube și a 250 milioane euro în pagube aduse proprietății private”, a declarat pentru SETimes prefectul județului Galați, Cosmin Păun.
Cea mai veche zonă a orașului, Valea Orașului, este situată pe prima terasă a fluviului, paralel cu acesta. Cele aproximativ 1500 de locuințe aflate aici sunt cele mai vulnerabile. Peste 8000 de persoane vor fi evacuate dacă barajul construit nu va rezista apelor.
Regularizarea viiturilor constituie planul pe rezervă pregătit de autorități în cazul în care barajul cedează, însă acesta va putea fi pus în practică cu mari cheltuieli - sate întregi, vieți omenești și terenuri arabile ar putea fi pierdute.
„Inundarea orașului Galați ar fi o rușine pentru noi toți, un semn al neputinței autorităților, însă poate fi prevenită”, a declarat președintele României, Traian Băsescu, în timpul unei vizite la barajul aflat în construcție.
„Mă gândesc în fiecare zi că ce s-a putut face, s-a făcut. Însă am convingerea că Galațiul nu va fi inundat”, a afirmat acesta după inspectarea barajului finalizat.
„Să ne ferească Dumnezeu!”, a replicat președintele atunci când a fost întrebat despre alternativa regularizării viiturilor.
„Oamenii din zonă sunt speriați, panicați”, a declarat pentru SETimes, Ovidiu, un localnic care a ajutat ca voluntar unitățile de urgență la construirea barajului. „Asta ni se întâmplă pentru prima dată nouă, care trăim aici de zeci de ani. Nu am mai trecut niciodată până acum prin ceva similar”.
„Am lucrat în schimburi de 13 ore pentru a fi siguri că barajul va fi gata la timp”, a spus el.
Unii localnici sunt de părere că natura se răzbună. „Dunărea nu face altceva decât să-și revendice teritoriile pe care și le-a pierdut după atâta industrializare artificială a țării”, a afirmat, pentru SETimes, A. Sandulescu, un pensionar din Galați.
„Se întâmplă la fel ca la inundațiile din alte zone ale țării, unde munții și dealurile au fost despădurite. Este felul naturii de a ne spune că am mers prea departe”.
Sursă
Această pagină a fost arhivată și nu mai poate fi modificată. Dacă ați observat o greșeală, adăugați formatul {{știrearhivată}} în pagina de discuție împreună cu erorile și corecturile semnalate. În acest fel, un administrator va modifica și rectifica știrea. Vă informăm că nu vom accepta actualizarea sau alterarea unor știri, ci numai corectarea greșelilor de ortografie, gramaticale sau de așezare în pagină. Notă: unele surse sau legături externe menționate s-ar putea să nu mai fie disponibile din cauza vechimii lor. |