Veniturile trebuie declarate la Fisc până pe 15 mai
30 aprilie 2005 Constanța, România — Constănțenii mai au la dispoziție doar două săptămâni pentru declararea veniturilor obținute în 2004. Termenul limită pentru depunerea declarațiilor de venit este 15 mai, data poștei. Persoanele fizice care au realizat, în România și în străinătate, venituri din salarii, din activități independente (comerciale, profesii liberale - avocat, notar sau valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală) și din cedarea folosinței bunurilor (închirieri, subînchirieri sau arendă) trebuie să trimită formularele completate pe adresa Fiscului. Amenzile aplicate pentru nedepunerea la termen a declarațiilor de venit sunt cuprinse între 100.000 de lei (10 lei noi) și 1.000.000 de lei (100 de lei noi). Dacă atașează la declarația de venit și documente doveditoare, pe lângă deducerea de bază, în valoare de 2,1 milioane de lei pe lună, românii își mai pot scădea din impozit o serie de deduceri suplimentare acordate pentru persoanele aflate în întreținere, cheltuielile efectuate pentru reabilitarea termică locuinței de domiciliu, prima de asigurare, precum și cotizația de sindicat.
Nivelul deducerilor suplimentare variază în funcție de persoanele în întreținere, dar nu pot depăși 6,3 milioane de lei. Pentru soț sau soție, copiii sau pentru invalizii de gradul II și persoanele cu handicap accentuat aflați în întreținere, deducerile suplimentare sunt de un milion de lei lunar, în timp ce pentru invalizii de gradul I și persoanele cu handicap grav acestea cresc la 2,1 milioane de lei/lună. Primele de asigurare pentru locuința de domiciliu vor fi scăzute din impozit în limita a 200 euro, iar cheltuielile pentru reabilitarea termică a locuinței, nu mai mult de 15 milioane de lei, potrivit HG nr. 1234/2004. Dacă există documente justificative, pot fi solicitate deduceri pentru termoizolarea pereților exteriori, a terasei, înlocuirea conductelor, armăturilor și a robinetelor cu pierderi, înlocuirea ușilor și a ferestrelor cu tâmplărie cu geam termoizolant, spălarea chimică a corpurilor de încălzire sau înlocuirea acestora, repartitoarele de costuri și apometrele pentru apă caldă. Lucrările pentru montarea centralelor termice nu pot fi scăzute din impozit. Cei care vor să plătească mai puțin la stat pot acorda 1% din impozitul pe venit sub formă de sponsorizare a unei organizații nonprofit. Anul 2004 este ultimul în care impozitarea populației va fi realizată prin procedura de globalizare, după ce, la începutul acestui an, Guvernul a introdus cota unica de impozitare de 16%, eliminând impozitarea progresivă.