Wikiștiri:Limba română conține diacritice

Absolut orice vorbitor de limbă română care nu este analfabet este de acord că limba română conține w:diacritice. Cu toate acestea, majoritatea utilizatorilor români de calculator încearcă să evite folosirea acestora în medii informatice, în măsura posibilului. Acest articol discută acest fenomen atât în sens generic cât și în legătură cu Wikipedia în limba română.

Cea mai imediată cauză a evitării folosirii diacriticelor în limba română în mediul informatic este lipsa obișnuinței: atât lipsa obișnuinței de a scrie cât și lipsa obișnuinței de a citi diacritice în medii informatice. Evident, din cele două rezultă un cerc vicios: cei care creează situri în română nu scriu cu diacritice fiindcă nu sunt obișnuiți s-o facă, cei care citesc situri își pierd obișnuința firească de a le folosi, când ajung să creeze sau să contribuie la situri în română o fac fără a folosi diacritice; astfel se închide cercul.

Acest cerc a fost însă inițiat în w:anii 1980 când au pătruns în România primele calculatoare. Foarte primitive față de standardele actuale, acestea nu permiteau sub nici o formă scrierea cu diacritice românești. Evident nu existau nici tastaturi românești în acest context. Spre sfârșitul anilor 1980, odată cu întroducerea PC-urilor a apărut conceptul diacriticelor localizate în w:ASCII. Din păcate sistemul era greoi, suportul pentru scriere în română limitat, tastaturile românești încă inexistente și interesul practic absent. Spre sfârșitul anilor 1990 a fost însă introdus sistemul w:Unicode de codificare a caracterelor; acesta permite flexibilitate practic nelimitată în combinarea textelor în diverse limbi, astfel creându-se bazele practice și pentru folosirea diacriticelor în limba română. Cu toate acestea, cercul vicios psihologic descris în paragraful anterior este încă destul de puternic pentru a face situri respectabile de pe piața românească să continue să ignore folosirea diacriticelor și pe consumatori să nu ia în seamă această lipsă. âîșșțĂÂÎȚ„indice“{{<text€<>[[w:[[w:[[w:w:|]]|]]|]]>}}

Efectele

modificare

Cel mai evident efect în lumina capitolului anterior este continuarea cercului vicios: atâta timp cât foarte puțină lume va folosi în mod curent diacriticele, utilizatorii noi vor învăța să le ignore.

Efectul practic al nefolosirii diacriticelor este ambiguitatea ("un tanc de 12 ani", "un roman nascut la Roma", etc.) și lipsa de profesionalism în cazul aplicațiilor comerciale. Și mai important pe termen lung, aceasta duce la lipsa de standardizare internă - dacă nimeni nu folosește diacritice, standardele sunt impuse în lipsă de sugestii de către foruri internaționale, nu de ergonomia practică a folosirii unei tastaturi românești. Aceasta adâncește și mai puternic tendința de a evita folosirea practică a diacriticelor.

Diacriticele în Wikipedia

modificare

Wikipedia este o enciclopedie. Nu este admisibil ca o enciclopedie să folosească alte reguli de scriere decât regulile limbii în care este scrisă. Drept urmare, articolele din Wikipedia în limba română trebuie în mod necesar să conțină diacritice. Aceasta nu este o chestiune discutabilă, cuvinte ca "stiinta", "pamant" sau "invatatoare" nu există în limba română.

Capitolele anterioare încearcă să explice fenomenul datorită căruia mulți contribuitori ai Wikipedia în română au o reticență practică în a folosi diacriticele în limba română. Dacă sunteți unul dintre aceștia, capitolele de mai sus sunt destinate să vă arate că lipsa diacriticelor este artificială și aleatorie în scris, nu prezența și utilizarea lor curentă.

Dacă nu vă este la îndemână standardul oficial al tastaturii românești, puteți încerca să folosiți această variantă de aranjare a tastaturii dacă folosiți Windows XP sau mai nou, ca sistem de operare.